În anul 1873 a fost construită canoniera (de fluviu şi de mare) „Fulgerul“ (pavilion: România, comandant: căpitan Ioan Murgescu, 90 to., echipaj: 35 membri, lungime: 25,00 m, lăţime: 4,80 m, pescaj: 1,30 m, echipaj: 35 membri, propulsie: 2 maşini alternative cu aburi, puterea maşinii: 100 c.p., viteza: 7 Nd.; armament: 1 tun x 87 mm protejat de o turelă cuirasată, înlocuit ulterior de 2 tunuri x 57 mm şi 2 mitraliere x 11,43 mm, constructor: 1873, Atelierele „Seyne“ ale Companiei „Forges et Chantiers de la Méditéranée“ din Toulon – Franţa, preţ: 140.000 lei).
Nava fost comandată în baza fondurilor rezultate din creditul de 130.000 lei deschis în anul 1873. A fost a treia navă cu aburi din Flotila Fluvială a României.
Marşul spre ţară a durat din octombrie 1873 până la 8 aprilie 1874 şi a reprezentat primul voiaj pe mare al unei nave militare româneşti (plecată din portul francez Toulon, nava a ajuns în Dardanele pe data de 26 decembrie 1873, după un voiaj plin de peripeţii; deşi guvernul român obţinuse autorizaţia de trecere a navei prin Strâmtorile Dardanele şi Bosfor, „Fulgerul“ a trebuit să aştepte cinci zile la Ceanak-Calessi, întrucât autorităţile turceşti îşi puneau problema pericolului pe care bastimentul românesc l-ar constitui pentru Imperiu).
În perioada 8 – 13 aprilie a efectuat o escală în portul Constanţa, de unde a ajuns la Galaţi (14 aprilie 1874).
La 19 aprilie 1874, în baza unui Înalt Decret, a primit numele „Fulgerul“, iar locotenent Mihail Drăghicescu a fost numit comandantul navei.
La 15 iunie 1874 a fost botezată oficial în portul Smârda de la Giurgiu, în prezenţa Alteţei Sale Regale Principele Leopold de Hohenzollern, fratele Regelui Carol I.
În timpul Războiului de Independenţă, împreună cu celelalte nave din Flotila Română, a intrat în compunerea Flotei Ruse – sub numele „Marele Duce Nicolae“ – şi a participat la luptele de pe Dunăre, îndeplinind misiuni de instalare a unor baraje de mine, poduri de vase, transporturi de trupe şi de recunoaştere.
În anul 1885 a fost prezentă la Calafat, pentru supravegherea Cetăţii Vidin, în timpul ostilităţilor cauzate de Războiul sîrbo-bulgar.
A fost prima navă militară care a purtat pavilionul naţional la catarg în apele Mării Mediterane şi Mării Negre.
După încetarea ostilităţilor, canoniera a fost retrocedată Flotilei Române şi a îndeplinit diverse misiuni specifice (navă-şcoală, staţionar, instrucţie).
În preajma Primului Război Mondial a fost transformată în tanc pentru combustibil.
A ieşit din serviciu după încheierea războiului, supravieţuind la Galaţi până în anii ’40.
